Ce înseamnă, de fapt, zona de confort?

Ce înseamnă, de fapt, zona de confort?


Într-o societate în care discursul antreprenorial, dar nu numai, ne îndeamnă să nu ne lăsăm bătuți, să încercăm de sute de ori, să o luăm de la capăt, să ne și mândrim cu eșecurile noastre, e greu de găsit o definiție mulțumitoare pentru ce înseamnă zona de confort. Mai mult, adesea pierdem din vedere că uneori e bine să și păstrăm ceva din ea, să ne aronizăm pentru că face parte din cine suntem și din echilibrul de care avem nevoie pentru a continua.

În ceea ce mă privește, zona de confort e echivalentul activităților repetitive pe care le facem într-o perioadă lungă de timp. E cadrul pe care îl desenăm foarte clar și din care nu prea vrem să ieșim. Eu mi-o imaginez ca pe un cerc unde marginile devin când mai sufocante, când mai îndepărtate, în funcție de ce facem înăuntrul lui. Când simțim că i-am atins limita automat avem senzația că nu mai suntem confortabili cu acel moment sau acea experiență.

Sunt o fire care nu a agreat niciodată monotonia și rutina, iar asta m-a ajutat să îmi testez limitele încă din anul doi de facultate, când am călătorit în Spania cu trenul și cu un rucsac în spate. Atunci am realizat de ce sunt în stare, cum reacționez în anumite situații, dar mai ales am conștientizat că mereu există mai mult soluții la aceeași problemă. Astăzi, abordarea asta îmi este de mare folos pentru că știu când insist prea mult pe un anumit scenariu și e cazul să îl las la o parte ca să descopăr și alte perspective cel puțin la fel de valoroase.

De asemenea, mi-am extins foarte mult aria de înțelegere a lumii în general și a situațiilor clienților mei în special, tocmai pentru că m-am expus la contexte extrem de diferite. Avantajele care au venit la pachet din această depășire a zonei de confort fac referire la faptul că simt că încep să mă cunosc mai bine, că văd mai multe în oglindă decât o simplă reflectare a imaginii mele, că mi-am modelat intuiția și încrederea în propriile forțe.
Mai mult decât atât, de fiecare dată când am părăsit spațiul confortabil și predictibil în care mă aflam mi-am făcut curaj să cer ajutorul de la cine am simțit că mi-l poate oferi cu onestitate. Astlfel, prin curiozitate, dialog și răbdare am aflat răspunsurile pe care le căutam sau am obținut ceea ce îmi lipsea din puzzle la momentul cu pricina.

Avem nevoie de echilibru în ceea ce privește modul în care ne raportăm la această zonă de confort. Nu recomand îmbrățișarea totală a acestei atitudini tipic americănești — Fail, fail better!, dar nici nu încurajez o aplatizare a vieții astfel încât totul să pară robotic și lipsit de esență. Până la urmă, această aparentă certitudine că știm ce facem, că avem un program fix și o ordine de neclintit, că mergem mereu în aceleași locuri cu aceeași oameni, nu denotă nimic altceva decât faptul că evităm să ne expunem și să fim vulnerabili pe moment, ca mai târziu să transformăm această slăbiciune într-un avantaj solid. Doar așa vom afla de ce suntem în stare cu adevărat.

Din ipostaza de life coach, știu că simplul fapt că cineva alege să vină la mine e deja o dovadă puternică a faptului că a părăsit zona de confort. Apreciez cu atât mai mult și îmi dau seama că e de datoria mea să pun în aplicare tot ce știu ca împreună să găsim cele mai bune soluții.

Te aștept cu drag la o primă întâlnire în care să ne cunoaștem mai bine.

—Prima ședință este gratuită.
0745 659 833

 

 

 

Comentarii

comentarii