Am citit zilele trecute un articol mega interesant despre tirania alegerii si despre cum multitudinea de optiuni in fata carora suntem pusi in fiecare zi ne afecteaza la nivel emotional, dar si fizic. Si pentru ca am fost total de acord cu Tara Bouley, autoarea articolului, m-am hotarat sa il traduc si sa vi-l pun si voua la dispozitie, frumusel, pe romaneste. Sper ca o sa va placa si ca il veti gasi util.

Prea multe optiuni ne ruineaza viata?

Pun intrebarea pentru ca sunt ingrijorata. Pentru mine. Pentru noi restul. Pentru acesti copii care cresc in ubicuitatea optiunii. In timp ce predomina presupunerea ca optiunile sunt bune, incep sa pun la indoiala aceasta intelepciune, deoarece simt cu adevarat ca fiecare decizie pe care o iau, imi sporeste factorul de stress. Chiar si in ce priveste deciziile cu mize mici, ma simt obligata sa cantaresc visceral fiecare rezultat posibil pentru a ma asigura ca fac cea mai buna alegere. Suna responsabil, nu-i asa? Poate. Dar in acelasi timp, parca sunt prinsa in capcana propriei constrangeri de a nu strica sau omite ceva. Si stiu ca nu sunt singura.

Asa ca am inceput sa investighez intrebarea omniprezenta ce zace in fundalul constiintei mele: in viata asta moderna, fara timpi morti si plina de optiuni infinite, oare cum ne afecteaza starea de bine toata aceasta alegere?

Nu-i deloc simplu

Ce-avem la cina? N-as putea gasi un exemplu mai potrivit despre cum alegerile multiple au transformat cateva din activitatile simple ale vietii. E acea intrebare pe care ne-o punem toti de cand lumea, si totusi modul in care luam o decizie in acest sens s-a schimbat radical in decursul anilor.

La un moment dat in trecutul nu foarte indepartat, cam inainte de anii ‘70, asta nu se delibera atat de mult. Decizia era limitata de disponibilitate, localizare, sezonalitate, cultura, traditie si de ce separatoare aveai in cutia cu retete. Un numar limitat de variabile.

Astazi, o cina poate fi cam orice – orice meniu doresti sau orice ingredient de care ai nevoie – totul tine de imaginatia ta.

Intai de toate, trebuie sa te decizi la o filosofie proprie despre mancare. Mergi pe vegan, Paleo, fara gluten, dieta macrobiotica, dieta pe baza de peste etc? Apoi incepe cautarea retetei. Poti cauta pe Pinterest, Google, YouTube, blog-uri, aplicatii (sau chiar in carti, daca ai chef). La final, trebuie sa te hotarasti unde sa cauti magazinele. Daca te afli intr-un oras mare, te-ai scos. Poti merge la un magazin alimentar bio, sau la unul clasic, in piata, sau la aprozarul din colt. Te poti alatura unei comunitati care sustine agricultura pentru a-ti procura alimentele tot sezonul de la acelasi fermier. Nu prea ai chef sa gatesti? Iti poti lua ceva la pachet de la restaurantul thailandez, indian, o pizza, sushi sau mancarea cu care esti obisnuit de la restaurantul din cartier. Poti avea cina perfecta in fiecare zi. Uimitor, nu?

Si-atunci care-i problema?

Problema mea este ideea de cina perfecta. Imi sta pe creier toata ziua. Ce-i usor nu-i sanatos, ce-i sanatos nu-i usor, ce-i usor si sanatos e scump. In plus, trebuie sa merg pana la magazin. In drumul meu zilnic spre casa, trec pe langa magazinele de unde as putea cumpara ingredientele pentru cina. Dar nu fac asta. N-am gasit niciodata reteta perfecta, sanatoasa, delicioasa. In schimb, ajung acasa infometata, infranta si cu mainile goale. In acele zile, sfarsesc prin a sari peste cina, a comanda pizza sau a rontai ceva in schimb. Astea sunt decizii foarte proaste care au plecat de la cele mai sanatoase intentii.

Dar, dar, dar! Mai mult e intotdeauna mai bine, corect? Presupunerea asta e atat de adanc inradacinata in cultura noastra, cum ar putea fi gresita? Daca telul nostru este sa gasim job-ul, partenerul, blugii, reteta aia pentru cina, care se potrivesc perfect cu cine suntem ca indivizi unici, nu-i asa ca ne dorim toate optiunile? Optiunile ne dau libertate. Optiunile ne dau…optiuni. Pentru ca…de ce ne-am multumi cu mai putin decat cu ce ni se potriveste perfect? Pai, dupa cum se dovedeste, sa gasesti perechea perfecta, costa. Fericirea costa.

Deciziile si a lor Dark Side

Exista un termen pentru oamenii care simt nevoia sa-si cantareasca atent deciziile. In articolul din Scientific American, Tirania Alegerii, Barry Schwartz, autoritatea indiscutabila in psihologia alegerii, a identificat doua tipuri de decidenti – maximizatorul si cel suficient de satisfacut. Maximizatorul incearca sa ia in considerare si sa cantareasca toate optiunile pentru a lua cea mai buna decizie posibila. Cel suficient de satisfacut isi inceteaza cautarea cand gaseste ceva care se potriveste nevoilor sale.

Evident, nimeni nu poate verifica fiecare optiune, dar maximizatorii fac eforturi pentru a atinge acest tel, astfel incat luarea unei decizii devine din ce in ce mai descurajanta pe masura ce numarul alegerilor creste. Mai rau, dupa ce fac o selectie, sunt chinuiti de alternativele pe care nu au avut timp sa le investigheze. In final, acestia pot lua decizii mai bune decat cei care sunt suficient de satisfacuti, dar asta le va aduce mai putina satisfactie.

 Mai putina satisfactie din decizii mai bune?! Am crezut intotdeauna ca daca imi cantaresc optiunile sunt informata. Sarguincioasa. Responsabila. Dar pe masura ce am revazut lista calitatilor maximizatorului, mi-am dat seama ca nu eram in avantaj, ci sufeream. Acest articol mi-a explicat de ce dupa ce luam in sfarsit o decizie “buna”, nu ma simteam nici macar putin triumfatoare. N-ar trebui sa fiu mandra de cercetare si deliberare? Si de ce aveam acest sentiment chinuitor ca poate nu am luat cea mai buna decizie? Am ratat cateva optiuni?

Adevarata libertate de alegere

Totusi, si maximizatorii se pot confrunta cu prea multe optiuni. Se numeste paralizia alegerii. Se intampla cand, la fel ca in exemplul meu cu cina, ajungi sa ai atat de multe optiuni, incat practic faci un scurt circuit si pici intr-o capcana mentala inainte de a lua efectiv o decizie.

 Schwartz a scris o carte pe subiectul paraliziei alegerii intitulata Paradoxul Alegerii. In ea explica de ce prea mult bine s-a dovedit a fi in detrimentul bunastarii noastre psihice si emotionale. A vorbit despre asta intr-un TEDtalk, purtand, cu lejeritate, cele mai casual si parintesti tinute pe care scena de la Ted le-a vazut vreodata – lentile bifocale, un tricou spalacit si foarte larg, pantaloni scurti si adidasi. Oricum, in discursul sau, a vorbit despre un studiu care a reusit sa cuantifice exact cat de multe alegere sunt prea multe.

Studiu lui Barry Schwartz arata ca, pe masura ce crestem optiunile, alegem mai putin. Atunci cand oamenii trebuie sa aleaga din prea multe, ei devin paralizati si renunta la decizii cu totul.

Renunta la Ego

Nu m-am simtit neaparat mai bine in ce priveste dilema cinei, dar cel putin lucrurile au inceput sa devina clare. Am gasit o explicatie pentru ce se intampla in creierul meu. In primul rand, incercarea de a-ti maximiza alegerea te face sa te simti mai putin multumit. In al doilea rand, vedem un efect paralizant cand avem prea mult de ales. Odata ce-am inteles lucrul asta, am gasit o gramada de explicatii. Dar, totusi, am simtit ca lipseste o piesa din puzzle. Am vrut sa stiu de ce m-am simtit atat de nasol dupa luarea deciziilor. Este mai mult decat lipsa satisfactiei. Uneori luarea unei decizii ma face sa ma simt ca naiba. Dar de ce?

Cercetatorii au inceput recent sa studieze acest efect emotional. Se numeste epuizarea ego-ului si apare atunci cand ne confruntam cu situatia de a lua prea multe decizii intr-un anumit interval de timp. Au descoperit ca vointa nu este o chestiune de indemanare sau dorinta, aceasta este o resursa finita care poate fi epuizata putin cate putin pe masura ce luam decizii pe parcursul zilei. Cand o epuizam, putem deveni pasivi, impulsivi si invinsi. Este ca o baterie de telefon. O folosesti prea mult, trebuie sa te duci acasa si s-o incarci. Telefonul are nevoie de o pauza, la fel si creierul nostru.

Iar alegerile continua sa vina. Viata moderna este din ce in ce mai plina de ceea ce unii numesc decizii micro. De fiecare data cand rezisti dorintei de a verifica e-mailul, retelele sociale, de a manca o prajiturica, de a-ti atinge telefonul etc, iti epuizezi resursele de functionare principale. Stiai ca o persoana obisnuita isi verifica telefonul de 150 de ori pe zi? Si, de asemenea, daca ai un loc de munca unde trebuie sa iei o multime de decizii importante, s-ar putea sa te afli in situatia ca la sfarsitul zilei sa comanzi din nou un fel de mancare preferat si sa te uiti la Netflix. Si asta nu pentru ca esti un ratat sau lenes, dar creierul tau nu mai are combustibil sa decida sau sa gandeasca critic. Pur si simplu. Si nicio inovatie stiintifica nu poate impiedica asta. Cu toate astea, ne simtim cu totii ca naiba ca ne uitam la TV in loc sa mergem la sala si sa gatim o cina sanatoasa.

Modeleaza-ti viata asa cum ai vrea sa fie

Epuizarea ego-ului este un termen relativ nou, inventat de psihologul social Roy Baumeister in 2007, ale carei efecte adverse le-au vazut si au incercat sa le combata in vietile personale, adevarate genii, ca Albert Einstein si Steve Jobs.

Jobs era foarte bine cunoscut pentru limitarea celor mai multe decizii din afara sferei de lucru, de aia se si imbraca in fiecare zi la fel. Alte persoane, precum Tim Ferris, au creat o adevarata afacere din reducerea alegerilor. Dar pentru mine personal, aceste abordari sunt extreme si par sa aiba potential de alienare. Nu zic ca as avea un stil de viata cu care sa ma laud, dar am observat ca atunci cand cineva face o schimbare semnificativa a stilului de viata, de cele mai multe ori nu va fi vorba de o transformare silentioasa, ci de un eveniment propagandist pe social media. Brusc, prietenii se transforma in autoritati, guru ai fitness-ului, vlastari ai durabilitatii – intelegi ce vreau sa zic!

Oamenii sunt pasionati de schimbari in viata lor si vor sa strige in gura mare despre ele. Cred ca lumea are nevoie de persoane ca Steve Jobs, Albert Einstein si consilieri de dezvoltare personala. Acestea fiind spuse, eu stiu ca vreau sa fiu mai multumita si cu mai putine alegeri de facut. Dar oare exista vreo cale sa imi limitez optiunile in aceasta lume de alegeri infinite fara sa recurg la extreme? Pot ramane cu opinii generale despre viata si sa supravietuiesc potopului?

Ce face tehnologia?

Cea mai mare schimbare in viata moderna este elefantul din mainile noastre, de pe birou si din sufrageria noastra. Tehnologia. Poate vina apartine in intregime tehnologiei. Poate caracterul imediat al tehnologiei ne-a transformat in sclavii comportamentului nostru impulsiv. De ce cei mai multi dintre noi viseaza sa iasa in afara retelei, sa traiasca in case mici sau in rulote, sa manance dintr-un singur bol sau sa-si cultive propria mancare? Ma intreb daca in adancul inimilor noastre, chiar in mod secret pentru noi, este vorba mai mult despre a opune rezistenta valului de alegeri decat despre a duce o viata ecologic sustenabila?

As vrea sa cred ca nu trebuie sa fugim in padure pentru a ne face viata mai usoara. In ultima vreme am observat un aflux de aplicatii si servicii focusate pe a elimina micro deciziile, care, cumulate, pot dauna psihicului. Poate tehnologia sa ofere speranta pentru acest exces de optiuni ?

Deci, ce ar trebui sa simplificam? Probabil deja exista o aplicatie pentru asa ceva. Rolul tehnologiei nu este usor de stabilit. Da, se face vinovata de a aduce orice decizie la indemana noastra, dar poate si eficientiza sarcinile si luarea deciziilor. Cu toate acestea trebuie sa ne gandim cum sa o facem sa lucreze in favoarea noastra.

Pur si simplu, fa ce trebuie sa faci

Nu am cum sa iti ofer solutia magica. Sunt foarte putin calificata sa ofer sfaturi de vreun fel. Doream pur si simplu sa fac o cercetare pe acest subiect sa vad daca pot acumula si ceva intelepciune pe parcurs. Am scris acest articol in speranta ca as putea sa invat ceva ce sa aplic in viata mea si poate ceva care sa te poata ajuta si pe tine.

Deci care este raspunsul cu “R” mare? Reparam societatea? Ma indoiesc. Ne reparam pe noi insine? Poate. Mai trebuie sa reparam altceva? Poate da, poate nu. Sa ne intoarcem la experti si sa vedem ce au ei de zis incepand cu Barry Schwartz:

Deoarece adevarul este ca, daca zdruncini acvariul astfel incat totul sa fie posibil, nu aveti libertate. Aveti paralizie. Daca zguduiti acest acvariu, astfel incat totul sa fie posibil, reduceti satisfactia. Va cresteti paralizia, si va scadeti satisfactia. Toata lumea are nevoie de un acvariu. Acesta este aproape sigur prea limitat – poate chiar si pentru peste, cu siguranta, pentru noi. Dar, lipsa unui acvariu metaforic este reteta pentru nefericire, si, banuiesc, pentru dezastru.

si:

In zilele noastre, lumea in care traim – cetateni bogati, industrializati, cu asteptari perfecte – puteti cel mult sa sperati ca lucrurile sunt pe-atat de bune pe cat va asteptati sa fie. Niciodata nu veti fi placut surprinsi, deoarece asteptarile voastre, asteptarile mele, sunt foarte inalte. Secretul fericirii – pentru asta ati venit cu totii – secretul fericirii il reprezinta asteptarile scazute.

Si bineinteles, omul cu raspunsul pentru o viata mai productiva, Tim Ferriss, care a creat reguli pentru stilul de viata cu “alegeri minime”:

1. Setati reguli pentru voi astfel incat sa puteti automatiza pe cat posibil luarea deciziilor.
2. Nu provocati deliberarea inainte de a putea lua masuri.
3. Nu amanati deciziile sau nu deschideti “bucle”, doar pentru a evita conversatii incomode.
4. Invatati sa luati decizii non-fatale sau reversibile cat mai repede posibil..
5. Nu va chinuiti sa variati – si sa cresteti, astfel, luarea in considerare a optiunilor – atunci cand nu este necesar. Rutina permite inovatia acolo unde aceasta este cea mai valoroasa.
6. Regretul este procesul de luare a deciziilor la timpul trecut. Renuntati sa va mai plangeti pentru a reduce regretele.

Okay, Barry si Tim. Usor de zis greu de facut, dar fie, incercam.

Acum ca am privit prin prisma psihologiei, ce cred filozofii despre asta? Alan Watts – filozoful britanic faimos pentru traducerea filosofiei din est pentru audienta din vest – a zis urmatoarea chestiune despre alegere si decizie:

Actul ezitarii vine inaintea luarii unei decizii. Este o clatinare mentala, la fel ca atunci cand unii oameni iau un stilou pentru a scrie, dar nu incep sa scrie; invart stiloul de colo colo o perioada si apoi incep. Atunci cand o persoana intra intr-o camera si ezita si se intreaba cu cine sa vorbeasca, in acel moment alege. Sau atunci cand o persoana intra intr-o incapere si se indreapta direct catre cineva, fara a astepta sa aleaga, spunem ca este hotarat. Dar asta este un lucru interesant, pentru ca de fapt el nu a stat sa se decida.

Krishnamurti a vorbit mult despre a fi ” constient de alegeri.”

El a spus: “Libertatea este tocmai starea de a nu trebui sa alegi.”

Asta suna destul de paradoxal, pentru ca vorbim mereu despre libertatea de a alege. Dar, alegerea, in acest sens al cuvantului, nu este o forma de libertate.

Libertatea este fix starea de a nu face alegeri? Asta este exact opusul felului in care vedem noi alegerea. Dar daca chiar te gandesti la asta, chiar face sens. Oameni confirma ca sunt mai fericiti cand sunt “pe val” sau “in zona” – momentul in care esti atat de cufundat intr-o sarcina sau o activitate, incat deciziile tale nu necesita deliberare; atunci cand actionezi in baza instinctului pur.

Daca punem impreuna conceptiile lui Tim Ferriss si Barry Schwartz, Steve Jobs si Alan Watts, par sa iasa la iveala cateva teme – desi pot parea contraintuitive senzatiei, sensibilitatii si gandirii mature. Gandeste mai putin. Asteapta-te la mai putin. Actioneaza mai mult. Nu ezita. Imbratiseaza rutina.

In concluzie

Explorarea mea in tema alegerii a meritat intru totul – in sensul ca ma simt mult mai putin coplesita si confuza de luarea deciziilor. Dar m-a lasat, de asemenea, si cu mai multe intrebari. Este posibil sa ai o viata echilibrata in epoca moderna? Trebuie sa trecem nevazuti, sa plantam propriile noastre alimente, sa ne construim casute mici? Sau ramanem in societate si-o luam pe drumul lui Jobs si Ferriss si imbratisam asemanarea in unele zone, astfel incat sa lasam creierul sa fie creativ in alte domenii? Cum anume, gandesti mai putin si faci mai mult? Exista o cale de a te elibera de chin fara a recurge la extreme? Este tehnologia si problema si raspunsul? Si, in sfarsit, exista o modalitate de a fi fericit, fara a fi nevoie sa mesteresti treaba asta?

Sau nu este vorba de cantitatea de optiuni, ci de cum ne gandim la ele? In cazul meu, cred ca o parte din acel sentiment aiurea a venit de la modul in care luam decizii. In Gandire rapida, gandire lenta, Daniel Kahneman spune ca exista doua moduri de gandire:

• Sistemul 1 este rapid, automat, frecvent, emotional, stereotipic, subconstient
• Sistemul 2 este lent, plin de efort, ocazional, logic, calculat, constient.

Problema este ca majoritatea oamenilor cred ca functioneaza pe sistemul 2, cand, de fapt, ei functioneaza pe sistemul 1, fiind reactionari atunci cand cred ca sunt logici. Aceasta a fost problema mea cu cina. Am crezut ca iau o decizie in cunostinta de cauza, cand de fapt ma agitam intr-un un virtej de emotii contradictorii. Ceea ce trebuia sa fac era stau jos, efectiv sa ma asez, sa intru in sistemul 2 si sa ma gandesc la asta.

Asadar, ce s-a intamplat? Am rezolvat aceasta criza intr-o duminica dupa-amiaza.

Am devenit recent mama si acum sunt responsabila pentru mai multi oameni decat doar mine. Ceea ce faceam cand eram singura nu functiona pentru familia mea. Copii nu pot manca cina la 9 seara, dupa un drum pana la magazin in fiecare noapte si gatit de la zero, fara nicio consideratie pentru timpul de pregatire. Stapaneam bine partea cu dragostea parinteasca, dar in multe feluri, nu o adaptasem la aceasta viata noua. Asta a fost problema mea, nu ce e pentru cina marti.

Se pare ca nu a fost atat de dificil.. Am facut un plan de gatit de 4 saptamani pe care sa il pot relua si adapta. Am tiparit planul fiecarei saptamani si l-am postat in bucatarie. Acesta a inclus o lista de cumparaturi pe marginea paginii pe care o taiam si subliniam ingredientele pe care trebuia sa le cumpar. Am comandat sau cumparat alimente pentru intreaga saptamana dintr-o singura miscare. De asemenea, am pregatit dinainte toate ingredientele pentru fiecare masa, astfel incat, atunci cand ajungeam acasa in timpul saptamanii, nu trebuia decat sa gatesc ce era deja semi-preparat. Asta a redus cu cel putin 30 de minute timpul de gatit in fiecare seara. Cateva ore in fiecare duminica si saptamana mea a trecut de la a fi stresanta si coplesitoare la a fi realizabila. Durabila.

Asa ca, acum, in loc sa ma confrunt cu o decizie importanta tarziu in zi, cand nu mai am combustibil pentru a mai decide, sa ma stresez, sa ma gandesc la toate optiunile si sa intru intr-un vartej de panica, fac toate alegerile astea cand sunt odihnita si pregatita. Si chiar mai bine, mi-am ales instrumente pentru a lua deciziile mai usor.

Sursa: https://medium.com/@tarabouley/much-too-much-are-options-ruining-our-lives-80f2e59de53a#.n76uf65mf